Viața fabuloasă de magnat de cluburi de noapte a campionului britanic de box, care a avut-o iubită pe celebra Paris Hilton!

Viața fabuloasă de magnat de cluburi de noapte a campionului britanic de box, care a avut-o iubită pe celebra Paris Hilton!
  • Publicat:

Faimosul magnat Joe Fournier a trecut de la industria cluburilor de noapte, la ringul de box, în ultimii ani.

El a reușit să facă milioane de euro și să aibă iubite celebre precum Paris Hilton și chiar deține o centură WBA în vitrina sa cu trofee.

Joe Fournier, campion de box și magnat de cluburi de noapte, are o poveste uluitoare!

Boxul britanic îi are acum ca exponenți pe celebrii Anthony Joshua și Tyson Fury, dar Joe Fournier este un luptător a cărui poveste de viață este una fabuloasă

El a trăit o a doua viață departe de ringul de box, ca magnat al unor cluburi de noapte.

Joe Fournier, ajuns acum la 38 de ani, a ridicat în 2017 centura WBA, la categoria semigrea (light heavyweight), și a ajuns până pe locul 11 în clasamentul mondial.

După ce a debutat cu doar 2 ani mai devreme, el a rămas neînvins de-a lungul carierei sale din box. Dar povestea lui de viață de dinainte de a-și pune mănușile de box în mâini pentru prima oară este una despre bani, cluburi de noapte și chiar întâlniri amoroase cu vedeta Paris Hilton.

Câștiga 30 de milioane de euro pe an și se iubea cu Paris Hilton

Fournier este fondatorul exclusivistului club Bonbonniere din Londra și este unul dintre cei care au investit în hot-spoturi pentru petreceri fastuoase încă din 2012.

Acest lucru l-a făcut să se afle în preajma unor celebrități precum Nicole Scherzinger sau 50 Cent, într-o ipostază în care reușea să câștige 20-30 milioane de euro pe an.

Stilul său de viață luxos i-a adus boxerului născut în Hammersmith o serie de întâlniri romantice cu celebra Paris Hilton.

După ce și-a început ascensiunea prin a-și conduce propria sală de forță, tânărul de 38 de ani le-a spus cu ceva timp în urmă celor de la The Sun: „Este foarte dificil să îi convingi pe oameni să facă sport și să mănânce salată, dar a fost foarte ușor să-i fac pe oameni să bea gin tonic, să petreacă și să mănânce pizza”.

S-a dus să slăbească și a ajuns campion în doar 5 ani

După ce l-a întâlnit pe David Haye prin intermediul afacerii sale cu cluburi de noapte de zeci de milioane de euro, Fournier a ajuns la sala de box pentru a slăbi.

Și a reușit să devină profesionist și a ridicat prima sa centură, după cinci ani de muncă grea.

Bărbatul de 38 de ani câștiga 20-30 milioane de euro pe an din cluburile sale de noapte, printre care celebrul Bonbonnerie din Londra.

Cu toate acestea, el a luat decizia de a începe boxul în 2015, ajungând pe locul 11 ​​în clasamentul light heavyweight.

Părinții lui au avut avere, dar un divorț l-a ruinat

Fournier s-a născut într-o familie înstărită în 1983, mergând la școala de elită Lycée Francais Charles de Gaulle de Londres, Kensington.

Un divorț, totuși, i-a schimbat complet viața, o dată cu mutarea la Hounslow.

El a declarat pentru The Sun: „Am trecut de la a avea o mașină cu șofer la școală în fiecare zi, la a lua autobuzul”.

Este înconjurat de nume uriașe din sport și showbizz

A avut ocazia să se întâlnească de 4 ori cu medaliatul olimpic cu aur Mo Farah și a continuat să păstreze legătura cu legenda alergării.

Fournier a continuat să se mențină în formă printr-o carieră în baschet, acolo unde a făcut dovada abilităților sale de conducere, cu 43 de apariții din postura de căpitan al naționalei de baschet a Angliei.

O accidentare la încheietura mâinii l-a făcut să renunțe definitiv la cariera sa din baschet, dar pasiunea sa pentru fitness l-a făcut să își deschidă propriul gym și să pună accent pe atragerea unor celebrități precum Madonna.

Vânzarea propriei afaceri către una dintre companiile din top 100 FTSE l-a făcut să investească banii câștigați în cluburi de noapte, care sunt acum răspândite pe tot mapamondul.

Cu 193.000 de urmăritori pe Instagram, Fournier împărtășește în mod regulat fanilor săi imagini cu el și cu prietenii săi celebri, alături de avioane private, petreceri exclusiviste și fotografii de la antrenamentele pentru box.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×